Reencle, pentru compost rapid chiar în bucătărie
Solul, subiectul meu preferat, dar ce mă entuziasmează și mai tare sunt metodele prin care putem să creștem regenerativ un sol, să-l hrănim și să-l elevăm astfel încât legumele să fie dense, cu nutrienți, sănătoase și perfecte, iar biodiversitatea să aibă de câștigat.
Acest model de sănătate poate fi reprodus oriunde – nu e nevoie de o grădină, o fermă sau ceva mare, totul poate începe în ghivecele din casă, în jardinierele de pe balcon sau în paturile înălțate pe care le creștem cu atâta drag. De fapt, gospodăria poate fi primul pas spre o economie circulară de succes în care nimic nu se pierde, ci totul se transformă – începând chiar cu resturile vegetale din bucătărie.
Pentru spațiile mici, există acum compostere electrice precum Reencle , composterul meu de la Eutron România, care îmi preia aproape toate resturile vegetale din bucătărie. Produce rapid un compost de cea mai bună calitate, iar dacă aveți deja un compostor mare în grădină cu atât mai bine! Treceți resturile pentru 1-2 zile prin Reencle iar în composterul mare ele ajung gata mărunțite și îmbibate cu microorganisme de descompunere, grăbind procesul de obținere a compostului final cu 80%, din experiența mea.
Dacă nu, composterul poate prelua zilnic o cantitate mare de resturi și în maxim 2 săptămâni aveți compost bun de integrat în straturi, ghivece și jardiniere. Ținând cont că compostului gospodăresc îi poate lua și 2 ani până la maturizare, posibilitatea de a-l avea gata în 2 săptămâni chiar e extraordinară. Eu îl folosesc constant atât în fermă cât și în gospodărie, iar acum că ne vom muta pe o proprietate aproape de pădure, nu stau cu stresul că vor veni vulpile la mâncarea din compostor.
Dar cum putem integra compostul matur obținut cu Reencle?
Una dintre metode se numește top dressing, adică luăm o cantitate mai mică de compost pe care o adăugăm la baza plantelor, fără a-l încorpora în sol. Acest strat perimează în timp prin udare, vânt, mișcarea rădăcinilor și este absorbit. Este o metodă foarte bună de mulcire pentru plantele perene sau cele care vor petrece mai multe luni într-un loc. Putem face top dressing ardeilor, vinetelor sau roșiilor imediat după transplantare. Putem face top dressing florilor perene sau pomilor fructiferi, de altfel un strat mai gros de compost pus sub forma unei guri de vulcan în jurul pomilor, acționează ca o oază de hidratare chiar și-n perioadele foarte secetoase.
Iar un mod excelent de a folosi compostul ca top dressing este în creșterea gazonului. Toamna, chiar în perioada asta, putem săpa foarte ușor gazonul cu colții greblei atât cât să aerăm pământul, iar apoi să împrăștiem în strat foarte subțire compostul. Partea bună este că compostul Reencle este foarte fin și nu trebuie cernut pentru această operațiune.
Cealaltă metodă de încorporare a compostului este prin amestecarea cu substratul plantelor, cu solul efectiv. Este o metodă excelentă ce a îmbogăți constant și organic pământul, de a-l întreține în mod regenerativ și de a adăuga materie organică stabilă, care umple de nutrienți și microorganisme solul. Este metoda mea preferată de a îmbunătăți constant straturile din fermă, iar rezultatul sunt legumele reziliente în fața fenomenelor meteo extreme – de exemplu vara secetoasă care pe noi nu ne-a afectat deloc. Pe lângă reziliență meteo, plantele sunt mult mai puternice în fața bolilor și dăunătorilor, iar solul are de mâncare constant. Nu iubesc nimic mai mult în munca de fermier și custode al biodiversității ca munca cu compostul.
Personal, folosesc multe tipuri de compost și le combin ca într-un cocktail excelent pentru a asigura pământului cele mai bune condiții de evoluție. Folosesc compost industrial, viermicompost, compost gospodăresc din compostor și compostul rapid, super calitativ și fără bătăi de cap pe care-l obțin cu ajutorul Reencle de la Eurron România chiar din resturile produse de noi.
Composterul electric nu are piese de schimb, doar un filtru care se schimbă o dată pe am, el purifică aerul, diminuează orice posibile mirosuri și are senzori de mișcare.
Pentru mai multe informații despre ofertare și detalii despre produs puteți oricând să accesați acest link și veți primi răspuns în cel mai scurt timp.
Related Posts
Mranița – e o opțiune bună pentru grădina de legume?
Bălegarul. Nu e deloc intenționat ca fix azi să discutăm acest subiect, dar promit că-n ciuda i
Soil Blocking – metoda pentru răsaduri perfecte
Răsadurile sunt coloana vertebrală a oricărei grădini sau ferme. Știți bine că pe Instagram v